Activităţi de succes desfăşurate în luna decembrie 2015!

Activităţi de succes desfăşurate în luna decembrie 2015!

Aşezată la poalele majestoasei cetăţi a Sighişoarei, Şcoala Gimnazială "Radu Popa" se bucură de un prestigiu binemeritat, în rândul instituţiilor de învăţământ ale oraşului. Sub îndrumarea inimoşilor dascăli, elevii din această şcoală manifestă interes pentru cunoaştere, competiţie, se implică cu responsabilitate în activităţile şcolare şi extraşcolare. Reuşitele acestora îi stimulează, îi motivează şi îi determină să răspundă provocărilor menite să le sporească bagajul de cunoştinţe, abilităţile practice şi artistice.

Ultima lună din anul 2015 a prilejuit participarea unui număr mare de elevi la diferite şi atractive  manifestări cu caracter educativ, menite să trezească în sufletul elevilor alese virtuţi: patriotismul, recunoştinţa, altruismul, empatia, compasiunea, intrajutorarea, respectul. Voi enumera câteva din aceste activităţi, care au avut un deosebit impact emoţional pozitiv asupra elevilor:

·        “ Ziua Naţională a României, prilej de bucurie!” - manifestare artistică încheiata cu o paradă a costumelor populare româneşti.

Imagine1.jpg Imagine2.jpg

·         “Să ascultăm legenda Sfântului Nicolae”-  eveniment organizat în 4 decembrie de Fundaţia Veritas, la Casa de pe Stânca. Elevii claselor I A şi a II - a B participanţi la această zi specială au realizat minunate decoraţiuni de iarnă, apoi au ascultat frumoasa legendă.

Imagine3.jpg Imagine4.jpg

·        Şcoala Gimnazială “Radu Popa” în  parteneriat cu Şc. Gimnazială “Cornel Regman” din Daneş au organizat un Târg de Crăciun cu scop caritabil, în localitatea Daneş, pe data de 4 decembrie. La târg au fost prezentate şi vândute decoraţiuni de Crăciun realizate de elevii acestor şcoli. Produsele au fost apreciate şi vândute cu succes, spre bucuria realizatorilor!

Imagine5.jpg Imagine6.jpg

·        În data de 12 decembrie, Parcul Central din oraş a găzduit "Târgul de Produse Tradiţionale", unde au fost invitaţi şi  elevii sighişoreni să participe la concursul “Parada brazilor împodobiţi”. Şcolile participante au fost reprezentate de câte un echipaj alcătuit din patru membri. O condiţie a reuşitei consta în faptul că, decoraţiunile trebuiau să fie lucrate manual din materiale reciclabile. Din cele şapte echipaje participante, locul I  a revenit echipajului din şcoala noastră. El a constat într-o excursie de două zile la Sinaia. În perioada 22.01.- 24.01.2016, cele patru eleve din clasa a VII-a B, insoţite de d-l profesor Romeo Todea, s-au bucurat din plin de zăpadă, privelişti frumoase, vizită la Castelul Peleş si multă distracţie!

                                                                      Competiţia!

Imagine7.jpg Imagine8.jpg

                                                                          La Sinaia!

Serbările şcolare şi programele de colinde s-au aşezat ca o cunună a bucuriei pe finalul anului 2015.

După o frumoasă vacanţă petrecută de elevi, finalul semestrului I, a adăugat în palmares un loc I obţinut de elevul Savu Claudiu din cls. a VI - a B, la Olimpiada Natională Sportului Şcolar - faza municipală, desfşurată în Sighişoara, la data de 23.01.2016, şi un loc III obţinut de eleva Căruntu Giorgiana, cls. a VI-a A, la concursul de şah.

Am păşit cu entuziasm şi încredere în noul an, convinşi că, împreună vom reuşi să păstrăm prestigiul şcolii pe înalte culmi!

 

 Prof. inv. primar,

                                                                                                                             Zaharia Silvia